Să investești în oameni

fidelia-casa-iasi-Sa-investesti-in-oameniAcesta este secretul succesului unei companii și motivul pentru care FideliaCasa a reușit să-și consolideze poziția de lider pe piața imobiliară ieșeană.

Instruirea este o activitate permanentă în cadrul organizației noastre. Din prima zi în care pășești alături de noi ești învățat cum să devii profesionist în domeniu imobiliar. Înveți această frumoasă meserie de la un trainer intern, de la managerul direct, de la colegi. Agentul imobiliar din FideliaCasa este instruit să fie atent la nevoile clientului și să îi rezolve problema imobiliară așa cum acesta din urmă își dorește.

Spuneam ceva mai devreme că agenții sunt instruiți. Una dintre cele mai importante persoane în formarea lor este managerul direct, omul care, prin puterea exemplului dar și cu mult tact și răbdare, reușește să-i învețe drumul spre succes în domeniul imobiliar.

Cu puțin timp în urmă, echipa de management a Companiei Imobiliare FideliaCasa a participat la un curs de ”Managementul Afacerii”. Cursul, susținut de Marian Rujoiu – manager și trainer la compania ”Extreme Training”, s-a dorit a fi unul de consolidare a cunoștințelor de management general și de înțelegere a direcției pe care compania noastră o are în acest moment : dezvoltare națională.

În concluzie, investiția în oameni este un ingredient important în SUCCESUL unei companii. FideliaCasa a înțeles acest lucru de mult timp și continuă să o facă în mod constant.

” Investiţia în cunoaştere are cea mai mare dobândă.” – Benjamin Franklin