După 10 ani …

Anul 2012 marchează 10 ani de existenţă pentru FIDELIA CASA, ceea ce nu e puţin lucru pentru noi, dimpotrivă. De data aceasta mi-am propus să apelez la stilul clasic şi impersonal pentru că mi-ar fi fost util în a-mi expune ideile fără a face apel la emoţie. Mark Twain spunea însă că “Orice emoţie, dacă este sinceră, este involutară.” fapt care, sper, să-mi salveze această înşiruire de cuvinte şi de data aceasta.

Trebuia cineva s-o facă şi pe asta motiv pentru care mă încarc cu puţin curaj şi destule cuvinte încât să reuşesc să conturez ce înseamnă FIDELIA CASA pentru mine, pentru noi ca echipă, pentru clienţii care ne calcă pragul zi de zi.

Pentru mine FIDELIA CASA înseamnă locul în care am decis, înca o dată, să păşesc spre tărâmul imobiliarelor într-un moment în care mă aflam, involuntar, într-un proces continuu de găsire a job-ului ideal. Acest proces era echivalent, în mintea mea, cu faptul că vreau să fac carieră. Am vrut recunoaştere, stabilitate, satisfacţie personală şi financiară iar FIDELIA CASA mi-a oferit cate putin din toate. Cel mai important însa, este ca îmi pot ancora toată încrederea în cursul firesc al lucrurilor: să-mi urmez paşii şi să urc treaptă cu treaptă.

Pentru noi ca echipă FIDELIA CASA înseamnă locul ideal, un tărâm care se însufleţeşte în fiecare zi cu o nouă poveste. Poveste scrisă de noi împreună cu cei care aleg siguranţa şi confortul “primului pas în viaţă”. Echipa FIDELIA CASA, înseamnă mai mult decât 4 sedii în care îşi desfaşoară activitatea 40 de persoane. FIDELIA CASA înseamnă, înainte de toate, RESPONSABILITATE, RESPECT, ÎNCREDERE, CALITATE şi DEZVOLTARE PROFESIONALĂ.

FIDELIA CASA înseamnă 10 ani de muncă permanentă, 10 ani în care s-au format legături puternice, 10 ani în care am crescut, 10 ani în care ne-am maturizat, 10 ani în care am învăţat, 10 ani în care am perseverat. În toţi aceşti ani ai existat TU, scopul muncii noastre, clintul nostru, de departe cea mai importantă persoană din FIDELIA CASA.