Blocaj pe piața terenurilor agricole din Iași

fidelia-casa-iasi-terenuri-agricoleTranzacțiile cu terenuri agricole din Iași sunt aproape blocate susțin consultanții imobiliari de la Fidelia Casa, cea mai mare agenție imobiliară din Iași. Motivele care au condus la acest lucru sunt, pe de o parte, prevederile legislative care au drept scop să oprească achiziționarea terenurilor de către străini iar, pe de altă parte, refuzul proprietarilor de a vinde în speranța creșterii prețurilor.

Condițiile de vânzare a terenurilor agricole

Liberalizarea vânzării terenurilor a stârnit numeroase nemulțumiri, iar, pentru a preveni înstrăinarea acestora, a fost introdus dreptul de preempțiune. Mai exact, în momentul în care o persoană dorește să vândă teren trebuie mai întâi să îi întrebe dacă doresc să-l cumpere pe următorii: coproprietari, arendași, vecinii de teren și statul român, precum și să depună oferta de vânzare la primărie. Toată această procedură durează minimum 30 de zile. Dacă niciunul dintre aceștia nu dorește să îl cumpere, atunci terenul este scos la vânzare pe piața liberă. Acest fapt face ca întreaga procedură de vânzare să dureze minimum 45 de zile, chiar dacă există un cumpărător dispus să dea bani imediat.

Proprietarii nu vând pentru că așteaptă scumpiri

Pe lângă procedura greoaie care în unele cazuri face ca trazacția unei suprafețe agricole să dureze în unele cazuri și șase sau opt luni, mai există și refuzul proprietarilor de terenuri de a vinde deoarece au speranța că prețurile vor crește. ”Ca să fim total sinceri, în acest moment, piața terenurilor agricole în Iași este cumva în colaps pentru că toți așteaptă o creștere foarte mare a prețurilor. Suprafețele comasate sunt puține și nu se vând pentru că sunt extrem de puțini cei care renunță la afacerile în agricultură pentru a obține lichidități rapide. În privința suprafețelor mici, acestea se vând direct arendașilor care sunt dispuși să cumpere oricând pentru a-și comasa suprafețele pe care le au. Prețurile actuale variază între 3.000 și 5.500 de euro pe hectar în funcție de amplasare și calitatea solului”, a precizat Ovidiu Stoian, office manager în cadrul companiei imobiliare Fidelia Casa și care se ocupă de gestionarea tranzacțiilor cu terenuri agricole și păduri. Cu toate acestea, persoanele interesate să intre în afaceri agricole pot găsi la Fidelia Casa mai multe oferte atractive cu terenuri comasate în suprafețe de la patru până la 60 de hectare, cu acces direct la rute europene de transport. Mai mult, în portofoliul agenției ieșene puteți găsi terenuri comasate și în alte județe.