FideliaCasa, o companie mereu prezentă pe piaţa recrutorilor

Cred că succesul oricărei afaceri din domeniul serviciilor depinde foarte mult de calitatea oamenilor pe care aceasta îi are în echipă. FideliaCasa este o companie care este mereu prezentă pe piaţa recrutorilor şi mă întrebam care ar fi motivul. Primul care mi-a venit în minte a fost că oamenii sunt nemulţumiţi de anumite lucruri care nu funcţionează bine şi apoi  pleacă.

Intrând un pic în ”subiect” mi-am dat seama că primul motiv pentru care FideliaCasa continuă să recruteze este faptul că de câţiva ani este în expansiune. De la un birou mic în Păcurari în care şi-a început activitatea acum aproape 15 ani, au mai deschis încă 4, funcţionând în 5 puncte de lucru în cele mai importante cartiere ieşene.

Mai mult decât atât, compania nu are în structură doar un asistent manager, manager şi agenţi imobiliari. Compania are şi departamente suport pentru echipa de vânzări : consiliere credite – tranzacţii, juridic, IT&Marketing, resurse umane, call center. Un agent de la FideliaCasa nu trebuie decât să îşi dorească să facă performanţă şi are tot suportul necesar ca să reuşească acest lucru.

Fireşte că există şi fluctuaţie de personal, ca la orice companie. Nu toţi cei care întră în echipă se integrează sau se adaptează la regulile şi procedurile pe care compania le are. Şi e foarte probabil ca şi profesia de agent imobiliar să nu fie cea mai potrivită unora dintre noi, pentru că …este una dintre cele mai grele profesii din domeniul serviciilor – lucru de care îţi dai seama după ceva vreme.

Calităţile si activităţile  unui agent imobiliar trebuie să se dezvolte în mai multe direcţii. Trebuie să reuşeşti să ai o activitate susţinută, să îţi calculezi fiecare pas cu atenţie şi să munceşti extrem de mult, altfel şansele sunt extrem de mici. Poţi să ai succes o dată, dar dacă nu reuşeşti să îţi întreţii parcursul, dispari foarte uşor, mai ales în contextul în care inflaţia de agenţi şi agenţii imobiliare este foarte mare acum.

Spuneam la începutul articolului că succesul unei afaceri depinde de calitatea oamenilor care fac parte din echipă. Acesta este şi motivul pentru care oamenii de calitate au mereu loc în echipa FideliaCasa, motivul pentru care veţi vedea această companie printre companiile care recrutează constant.

Dacă esţi o persoană de calitate care-şi doreşte să profeseze în acest domeniu şi vrei să te convingi, încearcă să participi la un interviu de recrutare!

Sursa: www.ziaruldeiasi.ro