România se află printre țările cu cele mai mari creșteri de prețuri la locuințe… (Fidelia NEWS – iulie 2020)

Cu toate că domeniul imobiliarelor a fost printre primele industrii afectate de pandemie, totuși continuă să reprezinte o opțiune, atunci când vine vorba de investiții. Conform ultimelor cifre anunțate de statele membre ale UE, observăm că România se află printre țările cu cele mai mari creșteri de prețuri la locuințe, alături de Luxemburg, Slovacia, Estonia, Polonia,Portugalia și Croația, singura scădere înregistrându-se în Ungaria. Apetitul pentru investiții imobiliare se reflectă și în numărul cererilor de cumpărare prezentate pe platforma noastră care au crescut cu 169 față de luna trecută.

news 2020

După câteva luni bune, în topul preferințelor și intereselor, revin apartamentele vechi cu 336 de cereri, comparativ ce cele 201 solicitări din iunie, urmate de case – vile cu 271 cereri și, apartamentele noi, cu 246 cereri. Pentru sectorul rezidențial, specialiștii anunță vremuri mult mai bune post pandemie, iar prognozele demonstrează o adevărată maturizare. Perspectivele acestei evoluții stau în proiectele multifuncționale: mixed-use și smart-house. De ce? Pentru că provocările anului 2020 ne determină să optăm pentru spații cât mai confortabile și soluții inteligente pentru a înlesni managementul locuințelor. Standardele pentru viitoarele construcții vor fi mult mai înalte, conectate și integrate pentru crearea unui stil de viață și a unei comunități, cu spații comune mai sigure și cu locuri de joacă pentru copii mult mai generoase.
Dacă direcția vănzărilor este una pozitivă, închirierile încă se mențin pe linia de plutire cu 205 cereri. Spațiile comerciale, birourile trec printr-o restructurare evidentă, dată de restricțiile privind păstratea distanței sociala, astfel încât continuă să aibă un grad mic de ocupare. Cu siguranță, acest segment va avea nevoie de noi strategii pentru a se putea adapta noilor condiții.