Chirii la fel de mari, la un euro în urcare
Proprietarii nu cedează la preţuri nici după ce euro a urcat la niveluri record
Pentru Ziarul Evenimentul – Mihai Chirica (consilier imobiliar Fidelia Casa) – 27-08-2012
* anul universitar va începe cu o ofertă greu de digerat pentru studenţi * chiriile ar putea urca în următoarea perioadă, pe fondul cererii ridicate, cu 10 până la 15 la sută * un apartament cu două camere se închiriază, în medie, cu 200 – 250 de euro
În ciuda faptului că piaţa imobiliară a înregistrat scăderi pe toată linia, chiriile nu scad. Este singurul segment care şi-a menţinut aceleaşi tarife dinainte de criză. Ba mai mult, calculat în lei, închirierea unui apartament este chiar mai scumpă decât înainte de criză, având în vederea creşterea susţinută a monedei europene.
Iar trendul continuă să se menţină unul crescător. „Faţă de anul trecut nu pot spune că am observat creşteri, dar în perioada următoare, pe fondul venirii studenţilor, ar putea urma o creşterea tarifelor la închiriat cu 10 – 15 procente”, ne-a declarat Mihai Chirica, consilier imobiliar în cadrul agenţiei Fidelia Casa. „Vina” pentru o piaţă a închirierilor foarte rigidă nu o poartă însă numai studenţii. „Nu doar studenţii menţin preţul chiriilor ridicate. Tot mai puţini oameni au acces la o locuinţă proprietate privată. Nu oricine mai poate cumpăra în prezent o casă, pentru că şi condiţiile la Prima Casă s-au înăsprit, s-au terminat în mare parte şi fondurile”, spune Mihai Chirica.
Chirii la fel de mari, la un euro în urcare
Consultantul imobiliar spune că, pentru un apartament cu două camere, în prezent chiriile se situează, în Iaşi, la un nivel de 200 – 250 de euro. Este vorba despre un apartament situat în zone precum Nicolina sau Alexandru, mobilat şi dotat cu centrală termică. Pentru zona centrală, tariful poate urca chiar mai sus, până la 300 – 350 de euro, sau chiar 400, dacă vorbim despre o locuinţă de serviciu. În cazul garsonierelor, tariful pleacă de la 150 de euro şi ajunge la 170, în timp ce un apartament cu o cameră cu toate utilităţile poate fi închiriat cu 180 – 200 de euro. Interesant este că piaţa îşi menţine tarifele nemodificate, în ciuda faptului că moneda europeană în care se plătesc majoritatea chiriilor. „Proprietarii susţin că vor euro, pentru că au rate, şi-au făcut nişte calcule. De partea cealaltă, studenţii spun că sunt obligaţi să schimbe leii în euro şi pierd la curs. Eu, de regulă, sfătuiesc ca discuţia să se pornească de la o negociere în lei”, spune reprezentantul Fidelia Casa.
Domnia sa spune că în ciuda faptul că chiriile sunt costisitoare în bugetul oricui, sunt în continuare foarte mulţi clienţi care încă preferă să plătească o chirie decât o rată la bancă. (Diana Mihalcea)