Caravana Fidelia Casa
Una dintre definițiile pe care le dă DEX pentru cuvântul “caravană” este următoarea: Convoi de vehicule împreună cu călătorii din ele, care parcurg împreună același drum.
Nu mă opresc întâmplător la această definiție, ci o consider relevantă pentru ce înseamnă FIDELIA CASA dupa 11 ani de existență. Am conchis împreună la fiecare întrunire pe care am avut-o că suntem fiecare parte din FIDELIA CASA pentru că deși avem povești, identități și vieți diferite, implicarea, onestitatea, loialitatea, unitatea, sunt doar câteva dintre valorile esențiale în care credem și care ne „condamnă” să parcurgem împreună același drum. E drumul care înseamnă pentru fiecare dintre noi încă un pas în viață.
Am vrut să împărtășim povestea celor 11 ani de existență cu dumneavoastră și dacă ne-ați întâlnit în trafic e pentru că avem un Șef Parc Auto ca nimeni altul care ne-a aliniat cum nu se poate mai bine la startul CARAVANEI FIDELIA CASA. Organizați, vigilenți și entuziaști am marcat puncte cheie din oraș, locuri care pentru noi nu înseamnă doar dezvoltare ci și amintiri, povești, pagini de scris. Toate acestea nu sunt decât catalizatorul spre „mai departe”….