Halloween 2013 – marea provocare a decorațiunilor
Colectivul de la Fidelia Casa este unul unit și cu greu ne-am putea ascunde prietenia care ne leagă având în vedere tot timpul pe care îl petrecem împreună, dincolo de orele de program. De 4 ori pe an avem petrecerea sărbătoriților pe 3 luni de zile, iar vinerea aceasta (25 octombrie 2013) este ultima petrecere din acest an, unde sediul din Podu Roș are plăcerea de a impresiona audiența cu multe surprize, muzică bună și o atmosferă efervescentă.
Pentru că suntem în perioada în care toată lumea se amuză cu datinile și obiceiurile caracteristice unui Halloween, mai mult sau mai puțin autohton dar amuzant în orice caz, ne-am gândit să ne punem creativitatea la încercare în ornarea celor 4 sedii din Iași. Fiecare echipa a trebuit să își decoreze, în stil propiu dar ținând cont de tema generală, biroul în așa fel încât să convingă fanii Fidelia Casa pe Facebook că merită toate like-urile pe care le-ar putea strânge. A fost nevoie doar de o idee pentru ca cele 4 echipe să se transforme în adevarate demonstrații de inpirație, pasiune, determinare care au dus la rezultate mai mult decat înfricoșatoare (cel puțin la nivel de idee). Termenul limită, pentru strângerea like-urilor este vineri (25 octombrie 2013), ora 18:00, iar echipa care a strâns cele mai multe aprecieri va primi premiul Halloween 2013 Fidelia Casa; un premiu care va rămâne surpriză până la sfârșitul acestei competiții.
Mai multe detalii aflați pe pagina noastra de Facebook și vă puteți susține echipa favorită cu cât mai multe like-uri: #centru #pacurari #poduros #alexandru.
Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolulal XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Ea este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii variază de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie. Numele provine din limba engleză, de la expresia All Hallows’ Even, numele sărbătorii creștine a tuturor sfinților, sărbătoare cu care Halloweenul a devenit asociat în țările unde predomină creștinismul occidental-catolic și protestant, deoarece în aceste culte creștine, ziua tuturor sfinților este sărbătorită pe 1 noiembrie. Specific pentru Halloween este dovleacul sculptat, care reprezintă Lanterna lui Jack. Cu ocazia acestei sărbători, copiii se maschează în vrăjitori, mumii sau alte personaje și colindă pe la case întrebând „Trick or Treat?” (Păcăleală sau dulciuri), ca o amenințare că dacă nu li se dau dulciuri, persoanei colindate i se va juca o farsă. În alte țări, Halloween este serbat prin parade și carnavaluri.