Nicolina-CUG

Cartierele orașului Iași, Nicolina și C.U.G., au fost construite între anii 1980-1993, iar structura blocurilor din această zonă este pe cadre sau plăci prefabricate. Blocurile turn de pe bulevard sunt pe cadre, iar construcția acestora a fost finalizată la începutul anilor `90, apartamentele fiind foarte spațioase și confortabile.
Cartierul Nicolina este unul dintre cele mai mari din punct de vedere al numărului de locuitori și al numărului de locuințe (aproximativ 15.000 de apartamente). În această zonă găsim diferite modele de locuințe, de la garsoniere și apartamente cu 5 camere, până la case și vile.
Aceasta parte a orașului este așezată pe una dintre cele 7 coline ale Iașului, fiind împânzită de spații verzi,  multe parcuri si locuri de joacă pentru copii.

Ca și surse de aprovizionare, locuitorii acestei zone, dispun de nenumaratele magazine de cartier, magazinul Cash&Carry Selgros, Kauffland, Mr. Bricolaje si de piața agro-alimentară Piata Sudului (CUG).  Tot în această zonă întâlnim numeroase instituţii școlare, gradinițe cu program prelungit, bănci și centre medicale.
În anul 1991 s-a început construirea Bisericii catolice “Sf. Tereza a Pruncului Iisus”, în cartierul Nicolina, la intersecția străzii Tudor Neculai cu Şoseaua Nicolina, în apropiere de Crucea lui Ferentz (inclusa în Lista monumentelor istorice din județul Iași elaborată în anul 2004). Biserica este construită în stil modern, în formă de corabie, după planurile arhitectului Gheorghe Heres.

Accesul din această zona către Universitate, Politehnica, Palas Mall și celelate zone ale Iașului este foarte facil datorită mijloacelor de transport în comun RATP/Unistil – 27, 41, 41b, 28, 28b, 44, 121.

Stiri asemanatoare