Topul companiilor imobiliare din Iaşi. Cifrele de afaceri, în scădere faţă de anul trecut
Domeniul tranzacţiilor imobiliare este unul din cele mai greu verificabile din punct de vedere al respectării legislaţiei fiscale, prin prisma lejerităţii cu care pot fi încheiate contractele de intermediere. Din această cauză, este aproape imposibil de calculat, de exemplu, care este valoarea tuturor imobilelor tranzacţionate în decursul unul an de agenţiile imobiliare din Iaşi. În baza unor date solicitate şi furnizate de Administraţia Judeţeană de Finanţe Publice Iaşi, „Ziarul de Iaşi” a realizat un top al celor mai importante companii imobiliare locale după valoarea afacerilor derulate.
În calcul au fost luate doar firmele care au ca domeniu principal de activitate codul CAEN 6831 – „Agenţii imobiliare” în anii 2012 şi 2013, chiar dacă există firme care desfăşoară astfel de activităţi printr-un subcod CAEN. Totodată, centralizarea datelor de către Fisc a produs mari surprize pentru că „pe podium” au urcat firme care obţin veniturile cele mai consistente din cu totul alt tip de activităţi. Conform informaţiilor furnizate de AJFP Iaşi, numărul agenţiilor imobiliare a scăzut anul trecut cu 11%, de la 127 agenţii în 2012 la 113 companii anul trecut. De asemenea, cifra de afaceri cumulată de la toate agenţiile imobiliare ieşene a scăzut cu circa 20%, de la 14,8 milioane lei până la circa 11,9 milioane lei.
Cifra de afaceri realizată de agenţiile imobiliare este formată exclusiv din comisioanele acordate de client în urma intermedierii unei tranzacţii, închiriere sau vânzare. În general, agenţiile imobiliare percep din partea clientului un procent de 3% din valoarea imobilului cumpărat sau, în cazul închirierilor, acelaşi procent din valoarea unei luni de chirie. Totuşi, sunt cazuri în care şi acest procent de 3% se negociază. Totodată, există cazuri în care şi persoana care vinde sau închiriază plăteşte un procent agenţiei, dar acesta diferă de la caz la caz, astfel că este dificil de calculat o valoarea a imobilelor tranzacţionate în decursul unui an de toate agenţiile imobiliare.
„Din punctul meu de vedere, cifra de afaceri reprezintă, în medie, 2,5-3% din valoarea imobilelor pe care agenţiile imobiliare le intermediază între proprietar şi clientul agenţiei. De la caz la caz, procentul diferă: uneori şi procentul de 3% perceput clientului se negociază, alteori un procent din tranzacţie este achitat şi de proprietar”, a explicat Cristian Diaconu, unul din patronii agenţiei imobiliare Fidelia Casa, cea mai cunoscută firmă de profil din Iaşi.
Cifrele de afaceri au scăzut anul trecut
Potrivit datelor furnizate de AJFP Iaşi, coroborate cu informaţiile existente pe site-ul Ministerului de Finanţe, „Ziarul de Iaşi” a realizat topul celor mai importante 10 agenţii imobiliare din ultimii doi ani, în funcţie de valoarea afacerilor derulate. Primul loc în clasament, atât în 2012, cât şi în 2013, a fost ocupat de firma SC Ascendent Ubemar SRL, care, deşi are ca obiect de activitate principal „agenţii imobiliare”, obţine venituri din alte domenii, cum ar fi tipărirea ziarelor la sediul secundar din Ploieşti. Acţionar majoritar la Ascendent Ubemar cu 95,74% este firma General Consulting&Investment deţinută de oamenii de afaceri Petru Vieru şi Irina Mihăilescu, celălalt acţionar fiind Răzvan Şindilaru. În 2012 firma a derulat afaceri de 3,45 milioane lei, iar anul trecut cifra de afaceri a coborât până la 3,21 milioane lei.
Spre deosebire de Ascendent Ubemar, acţionarul majoritar General Consulting&Investemnt, de asemenea cu domeniul de activitate „agenţii imobiliare”, a avut cifră de afaceri 0 şi pierderi de 5000 lei. Pe locul secund anul trecut s-a situat firma Imobiliare Moldova, deţinută de creatoarea de modă Irina Schrotter şi partenerul ei italian de afaceri Giuseppe Fiabane, cu o cifră de afaceri de 1,73 milioane le. La fel ca în cazul Ascendent Ubemar, firma Irinei Schrotter a obţinut majoritatea veniturilor din închirierea propriilor imobile, şi nu din intermedierea de tranzacţii. În 2012, societatea Imobiliare Moldova se clasa pe locul 3, cu o cifră de afaceri de 1,75 milioane lei, după SC Terra Real Estate, societate deţinută de Eusebiu Siminiceanu şi Liviu Mălaimare, care derulase afaceri de 1,94 milioane lei. Anul trecut, afacerile companiei Terra Real Estate au scăzut considerabil până la valoarea de 253.000 lei, fapt ce a dus la clasarea pe locul 6.
“Sincer să vă spun, nu am auzit de primele două companii”
Pe poziţia a treia în topul pe anul trecut s-a clasat una din firmele prin care este administrată cea mai importantă agenţie imobiliară din oraş, Fidelia Casa. Societatea SC Fi.D.Elia Casa Company SRL, deţinută de omul de afaceri Ciprian Diaconu, a realizat anul trecut o cifră de afaceri de 1,38 milioane lei, în uşoară creştere faţă de 2012 când atingea valoarea de 1,32 milioane lei, ocupând poziţia a patra în clasament. Trebuie menţionat că agenţia Fidelia Casa funcţionează prin două firme, cea de-a doua, SC Fidelia Casa Company SRL, deţinută de fratele lui Cristian Diaconu, Ciprian, înregistrând o cifră de afaceri de 210.000 lei (locul 7 în clasamentul pe anul trecut, fără să fie inclusă în clasamentul pe 2012). Fidelia Casa este singura agenţie de pe podium care se ocupă exclusiv cu intermedieri de tranzacţii imobiliare între clienţi şi proprietarii imobilelor. „Sincer să vă spun, nu am auzit de primele două companii de care mă întrebaţi că se ocupă cu acelaşi domeniu de activitate ca al nostru. Noi ne ocupă exclusiv de intermedieri contracte de vânzare – cumpărare sau închiriere de imobile şi ne adresăm clienţilor cu venituri medii, către marea masă a populaţiei, şi încercăm să avem servicii cât mai profesionale”, a declarat Cristian Diaconu.
Pe locul 4 în top se clasează firma SC Parma – Tax SRL deţinută de şeful Camerei Taximetriştilor Mircea Manolache şi soţia sa, Doina. Cifra de afaceri de 275.000 lei este formată atât din comisioanele obţinute de pe urma activităţii birourilor agenţiei imobiliare, cât şi din activităţile de taximetrie. Clasamentul pe anul 2013 este completat de agenţii imobiliare cu activitatea asemănătoare Fidelia Casa, ce au realizat cifre de afaceri cuprinse între 180.000 lei şi 260.000 lei (Mapamond Agency – 258.000 lei, Imperia Rezidenţial – 202.000 lei, Best Acord Imob – 201.000 lei şi Stil Imobil – 186.000 lei). În ceea ce priveşte activitatea pe anul 2012, agenţiile din afara podiumului au realizat cifre de afaceri cuprinse între 260.000 lei şi 500.000 lei (Imobil Class – 493.000 lei, Global Euroest – 385.000 lei, Fortuna Consulting – 371.000 lei, Agenţia Pro City – 305.000 lei, Uil Development – 285.000 lei şi Mapamond Agency – 267.000 lei). (Autor: Paul Bălhuc)
Sursa: Ziarul de Iași -11.08.2014