Iașul, în topul celor mai mari chirii din România
Chiar dacă creditele Prima Casă au făcut ca sute de ieșeni să devină proprietari pe parcursul anului trecut, locuințele de închiriat sunt încă la mare căutare. Când vine vorba despre prețul chiriilor, Iașul se plasează pe poziții fruntașe la nivel național, fiind pe locul patru după București, Cluj și Brașov.
Astfel, conform unei analize realizată de portalul imobiliare.net, în prima parte a anului 2015 au continuat să fie la mare căutare apartamentele decomandate, mobilate sau parțial mobilate, confort I. În ianuarie, prețul mediu de închiriere a unei locuințe în Iași a fost de 4,9 euro/mp, devansat doar de București unde chiria medie a fost de 7,3 euro/mp, Cluj cu un preț mediu de 6,2 euro/mp și Brașov cu 5,2 euro/mp.
Cât costă chiria la garsoniere și apartamente
Conform analizei amintite, chiria media a unei garsoniere din Iași a fost de 188 euro/lună în timp ce un apartament cu două camere s-a închiriat în luna ianuarie contra a 286 euro lunar. În cazul prețurilor de închiriere la apartamentele cu trei camera, Iașul ocupă locul al treilea la nivel național după București și Cluj, cu o medie de închiriere de 428 euro/lună.
Ciudat, din datele furnizate de imobiliare.ro rezultă că prețul mediu al unui apartament cu patru camere a fost mai redus decât al celor cu trei camere, fiind situate la 410 euro/lună.
Ce factori influențează prețul unei chirii
Dacă datele prezentate arată prețurile medii ale imobilelor închiriate, specialiștii în imobiliare arată că există mai multe criterii care cresc sau scad tarifele pe care proprietarii le cer chiriașilor.
”Piața chiriilor din Iași este una extrem de dinamică și este influențată atât de factori intrinseci locuinței de închiriat, cât și de unele de oportunitate. De pildă, sunt mai scumpe apartamentele decomandate față de cele semidecomandate, modul în care sunt mobilate apartamentele fiind un alt factor care modifică prețul chiriilor. De asemenea, atunci când discutăm despre un apartament în centru sau în Copou este evident că va fi închiriat cu o sumă mai mare decât o proprietate situată într-o zonă periferică. Cât despre elemente de oportunitate, Iașul fiind un centru universitar de prestigiu, în perioada cazărilor studențești prețul crește simțitor față de perioada de iarnă, de pildă”, arată Paula Lazăr, consilier imobiliar la divizia Închirieri apartamente și case din cadrul Companiei Imobiliare Fidelia Casa.