Ce acte sunt necesare vânzării-cumpărării unei proprietăți. Sfaturi juridice
Deși de la intrarea în vigoare a Noului Cod Civil al României au trecut aproape patru ani, există multe persoane care nu sunt familiarizate cu noile instituții de drept. Fidelia Casa, cea mai mare agenție imobiliară din Iași, vă arată care sunt cei doi pași esențiali pentru încheierea unei tranzacții de succes. Două acte sunt de importanță maximă în acest sens: promisiunea bilaterală de vânzare-cumpărare (antecontractul) și contractul de vânzare.
Promisiunea de vânzare
Acest act reprezintă un antecontract, o promisiune de cumpărare, pe de o parte și una de vânzare, pe de altă parte. Promisiunea de vânzare se folosește în cazul în care doriți să cumpărați un apartament apelând la un credit imobiliar sau atunci când doriți să cumpărați o proprietate din stadiul de proiect. Aceast document, care se autentifică la notar, prevede suma de bani care se achită ca avans și termenul până la care va trebui finalizată tranzacția. Promisiunea de vânzare securizează atât vânzătorul, cât și cumpărătorul. Astfel, oricare dintre părți poate nota această promisiune în Cartea Funciară, astfel încât apartamentul promis spre vânzare nu va putea fi vândut altei persoane deoarece nu mai apare ca fiind liber de sarcini. De asemenea, actul amintit presupune și obligații în sarcina ambelor părți. De pildă, dacă promitentul cumpărător refuză să mai cumpere proprietatea, el va pierde banii plătiți cu titlu de avans, iar dacă promitentul vânzător refuză să mai vândă, el va trebui să achite cumpărătorului dublul sumei plătită de acesta în avans.
Contractul de vânzare
Contractul de vânzare (denumit în vechea legislație contract de vânzare-cumpărare) este documentul cel mai important într-o tranzacție imobiliară, fiind actul prin care practic se transferă, contra unui preț plătit, proprietatea către o altă persoană. Contractul de vânzare poate cuprinde orice clauze negociate și asumate de către părți, dacă ele nu contravin normelor legale. Pentru a încheia un contract de vânzare, veți avea nevoie de o mulțime de documente care se vor prezenta notarului public în vederea autentificării acestuia. Astfel, va fi nevoie de actele de identitate ale părților, certificatele de căsătorie, eventualele convenții matrimoniale existente, actele de proprietate, documentația cadastrală a imobilului, încheierea de intabulare a acestuia, certificatul de atestare fiscală de la Finanțele locale. De asemenea, este necesar să aduceți la notar o adeverință de la Asociația de Proprietari și de la furnizorii de utilități din care să reiasă că nu sunt datorii restante de achitat. Apoi, la dosar mai trebuie să existe un certificat de performanță energetică a imobiliului și, opțional, alte documente privind istoricul proprietății. Dacă contractul nu se încheie de către proprietar, ci de către mandatar, notarul public va trebui să primească procura în original, document care va trebui verificat în Registrul Național Notarial.
Tranzacții fără bătaie de cap la Fidelia Casa
După cum am arătat, procesul de vânzare al unui imobil este unul care cuprinde o multitudine de proceduri și necesită multă atenție pentru ca tranzacția să fie legală. Puteți scăpa de toate durerile de cap apelând la Fidelia Casa, cea mai puternică companie imobiliară din Iași și care are un departament juridic special creat pentru a verifica și întocmi dosarele clienților. Mai mult, apelând la Fidelia veți avea nu doar garanția unei tranzacții sigure și de succes, dar veți beneficia și de cea mai bogată ofertă imobiliară din Iași din care să puteți alege locuința care să corespundă perfect gustului și bugetului dumneavoastră și de consultanți specializați care să vă ajute cu sfaturi privind achiziția. În momentul de față, în portofoliul Fidelia Casa există aproape 3.000 de case și apartamente care își așteaptă viitorii proprietari.