14 ani de FideliaCasa
Trec anii și nu știm cum, pentru că în vâltoarea care ne cuprinde, ”alergăm” zi de zi să ne îndeplinim obiective, visuri … Îmi dau seama că totuși, timpul trece peste noi, peste chipurile noastre care devin mai ”mature” dar realizez și o altă transformare care-mi aduce mari satisfacții : compania noastră a crescut, are buletin!
Creșterea asta de care vorbesc eu este atât una în ”înălțime și greutate” cât și una care face referire la maturizarea noastră. FideliaCasa are în prezent 75 de membri: 67 activează în 5 cele puncte de lucru din Iași iar 8 dintre ei fac parte din echipa FideliaCasa Chișinău(franciza FideliaCasa din Republica Moldova).
Sunt fericită și mândră că sunt parte a acestei echipe minunate și mă bucur că mi-am putut aduce contribuția la dezvoltarea ei. FideliaCasa este în momentul de față cea mai mare companie imobiliară din Iași și din regiunea ”Moldova” și una dintre cele mai mari din țară. Probabil că multă lume se întreabă : ”Cum am reușit?”
În primul rând am reușit să construim o echipă de management funcțională – iar acesta este unul dintre cele mai importante lucruri în reușita unui business. Apoi, am avut niște valori de la care ne-am străduit să nu ne abatem, niște tradiții care ne-au sudat ca și echipă. Am fost întotdeauna atenți la nevoile clienților și am creat diverse servicii care să îi facă pe aceștia să simtă siguranță și profesionalism în colaborarea cu FideliaCasa.
Apoi, un lucru care cred că a ajutat la reușita noastră, a fost investiția permanentă în oameni și în dezvoltarea lor personală și profesională.
La toate acestea am mai putea adăuga multă muncă, implicare, perseverență, deschidere la nou etc.
Aniversarea din acest an a avut loc pe data de 30 iulie. Ne-am întâlnit cu toții la ora 10:00 la sediul de pe Ștefan cel Mare, acolo unde a avut loc slujba de sfințire. S-au sfințit apoi pe rând toate celelate sedii și mașinile companiei. Ca să aducem puțină bucurie copiilor ieșiți la plimbare cu părinții, le-am oferit baloane în cele mai importante parcuri din principalele cartiere ale orașului (Parcul Expoziției, Parcul Voievozilor, str. Ștefan cel Mare și Sfânt – zona pietonală etc.). Așa cum am procedat în ultimii 4 ani, la ora 13:00 am pornit la o plimbare prin oraș cu mașinile, organizate într-o frumoasă caravană. Punctul final al plimbării noastre a fost esplanada Palatului Culturii.
La ora 17:00 ne-am întâlnit cu toții, la fosta cabană de vânătoare a lui Nicolae Ceaușescu de la Dobrovăț. Ca să fim ”din cadru”, am purtat cu toții la gât ”cravata roșie cu tricolor” și pentru că am împlinit 14 ani, am primit Buletine de Identitate.
Pentru că eram într-un cadru natural mirific, am profitat și am făcut câteva jocuri de team building, iar spre dimineață am aprins un imens foc de tabără. În rest … muzică, dans și voie bună, așa cum îi șade bine unei companii care se bucură de cei 14 ani împliniți și care speră ca și de acum înainte să rămână un etalon de profesionalism în România!
La mulți ani, FideliaCasa!!!