Cauți chirie? Vezi ce zonă ți se potrivește!
În perioada iulie – septembrie cererile pentru închirierea locuințelor cunosc o creștere majoră datorită solicitărilor din partea studenților care urmează cursurile la universitățile din Iași. Deoarece dorim să venim în sprijinul dumneavostră, astăzi vom face o analiză a principalelor zone căutate pentru închirierea unei locuințe.
Majoritatea studenților care caută să închirieze un apartament sunt din alte localități, astfel, prioritar pentru aceștia sunt cartierele în care se află centrele universitare, datorită accesibilității. Zona Copou este preferată de cei care urmează cursurile în cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza sau al Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară, iar prețurile sunt destul de ridicate începând de la 300 de Euro pentru un apartament cu 1 cameră.
Zona centrală este căutată în special de studenții străini care urmează cursurile în cadrul Universității de Medicină și Farmaceutică și care dispun de un buget mai mare.
La fel ca și în cazul zonei Copou, cartierul Tudor Vladimirescu cunoaște o mare căutare pentru cei care urmează cursurile în cadrul Universității Tehnice, prețurile în această zonă pentru un apartament cu 2 camere modern pot ajunge și la 390 Euro.
Exceptând cartierele care se află la kilometrul 0 față de centrele universitare, zonele Păcurari, Tătărași, Nicolina, Alexandru și Podu Roș sunt a doua optiune pentru studenți, prețurile fiind mai mici, datorită distanței, dar compensând prin mijloacele de transport în comun care unesc aceste cartiere de centrele universitare și prețul de achiziție mai mic. Spre exemplu chiria pentru un apartament cu 2 camere în zona Tătărași începe de la 250 Euro, iar pentru zona Alexandru cel Bun de la 230 Euro, astfel, dacă nu este prioritar pentru dumneavoastră să locuiți la câteva minute de mers pe jos de una dintre Universități, atunci puteți alege una din aceste zone.
Firește că aceste zone nu se adrează exclusiv studenților, din contra datorită prețurilor mai accesibile recomandăm aceste cartiere tuturor persoanelor care aleg să stea în chirie.
Dacă sunteți o persoană care dorește să locuiască într-un apartament situat într-un bloc nou și la un preț accesibil, atunci puteți să vă îndreptați spre zonele care cunosc o dezvoltare în acest sens, precum Moara de Vânt, capăt Păcurari, Bucium, C.U.G. De obicei aceste apartamente sunt modern mobilate și utilate, aflându-se la prima sau a doua închiriere, situate în ansambluri rezidențiale cu diverse facilități, iar prețurile încep de la 250 de euro pentru un apartament cu 2 camere.
Este important ca atunci când închiriați o locuință să țineți cont de câteva criterii precum: distanța până la locul de muncă, accesibilitatea față de principalele dumneavoastră puncte de interes, diversitatea de instituții de interes general, tipul de amenajare sau costurile de întreținere. Spre exemplu uneori este posibil ca o locuință situată la o distanță puțin mai mare față de locul dumneavoastră de muncă, dar care să vă ofere un confort sporit să fie o alegere potrivită.
Colegii noștri din departamentul Închirieri vă pun la dispoziție o ofertă variată de imobile aflate spre închiriere, iar împreună cu dumneavoastră suntem siguri că putem găsi locuința potrivită.