Piața ieșeana a construcțiilor a debutat exploziv în 2015
Piața imobiliară se află de aproximativ doi ani într-un proces ușor de destindere după șocul suferit în urma crizei economice din perioada 2009-2010. Relaxarea economică, creșterea veniturilor populației, o mai mare deschidere a băncilor către creditare, precum și programul guvernamental Prima Casă a făcut ca indicii pieței imobiliare să fie într-o creștere constantă.
Mii de autorizații de construcții
Încurajați de evoluția pozitivă a pieței, investitorii imobiliari au planuri mari pentru 2015. La nivel național s-a înregistrat în cursul lunii ianuarie o creștere cu aproape 10% a numărului de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale față de aceeași perioadă a anului trecut. Astfel, în ianuarie 2014, la nivel național, s-au eliberat nu mai puțin de 1674 de autorizații de construire pentru clădiri rezidențiale și alte peste 700 pentru clădiri nerezidențiale. Cu sute de clădiri noi aflate în diverse stadii ale construcțiilor și alte câteva zeci de autorizații emise doar în 2015, Iașiul este unul dintre cele mai dinamice orașe privind construcțiile noi. De asemenea, apartamentele și casele noi construite au început să fie o alternativă tot mai apreciată pentru cei care vor să-și cumpere o locuință.
Case noi prin Fidelia Casa
Cu cea mai variată ofertă imobiliară din Iași, Compania Imobiliară Fidelia Casa pune la dispoziția clienților săi sute de oferte de casă în clădiri noi. Fie că vorbim despre apartamente în blocuri abia finalizate, fie că vorbim despre case la cheie, oferta Fidelia va răspunde cerințelor fiecărui client, indiferent nivelul financiar al acetuia sau de pretențiile acestuia privind calitatea.