Petrecere de Craciun – Pensiunea Varatec
Luna Decembrie este luna bilanțului în cadrul companiei imobiliare FideliaCasa.
Acest an ne-a permis să ne putem deplasa, nu foarte departe de casă, într-un cadru de poveste, la Pensiunea Văratec, unde întreaga echipă a participat la Festivitatea Finalului de an.
Festivitatea de premiere a avut loc la ora 16:00, în sala de conferințe, în cadrul căreia au fost desemnați ”cei mai buni dintre cei buni” ai anului 2021.
În debutul festivității, au fost trecute în revistă toate departamentele companiei, iar fiecare dintre noi a avut ocazia să se facă auzit și cunoscut de ceilalți, să împărtășească emoții sau să aducă zâmbete pe buzele celor 50 de participanți la acest eveniment.
Pasiunea pentru domeniul imobiliar, perseverența și implicarea s-au dovedit a fi principalele ingrediente ale succesului.
Dovadă a reușitei este Mirabela Moroșan, care a obținut pentru al doilea an consecutiv premiul ”Agentul Anului”, premiu pe care l-a împărțit de data aceasta cu Bogdan Petrariu, colegul său de birou din sediul ”Alexandru”.
Succesul nostru se datorează în mare parte muncii în echipă, iar acest lucru este demonstrat de colegii noștri Dana Florea și Sergiu Petrici, care au făcut echipă în realizarea tranzacțiilor și au fost desemnați colegii cu cele mai multe colaborări în anul 2021.
Premiul pentru Managerul Anului a fost acordat doamnei Loredana Acasandrei, managerul echipei din sediul ”Alexandru”.
Una dintre surprizele acestui an a fost reprezentată de momentele artistice ale celor 5 departamente, jurizate de către gazdele noastre.
A fost un bun prilej pentru ca fiecare dintre noi să își evidențieze latura artistică și să le transmită coechipierilor, într-o notă plină de amuzament, o altă perspectivă a modulului în care interacționează cu ceilalți colegi, echipa câștigătoare fiind Departamentul Rezidențiale noi.
Lipsa zăpezii nu ne-a împiedicat să primim colindători: surorile Șerban, iar seara a continuat cu cu o cină festivă, cu mult dans, cu multă distracție și voie bună până în zori.
Niciun comentariu