Încă un pas de existență….
Sunt momente în existența noastră (fie ea individuală sau colectivă) care se întâmplă constant și ciclic și nu pentru că “așa trebuie să fie” ci mai curând, pentru că avem nevoie de ele. E vorba despre acele momente care garantează din start o anume împlinire de natură emoțională, împlinire care nu e dătătoare doar de așa-zisă liniște spirituală ci și de pozitivism materializat în absolutul de zi cu zi.
La noi aceste momente se întâmplă an de an, cu mențiunea că de fiecare dată marchează încă un pas de existență. Și anul acesta, am numărat pașii existenței până am ajuns la cifra 11.
Considerăm că toată existența de până acum nu reprezintă altceva decât o “performanță pe care o reușeste Dumnezeu”, iubindu-ne „pe fiecare de parcă n-am exista decât noi în toată lumea” iar faptul că în fiecare an ne adunăm cu toții pentru sfințirea Sediilor e modul nostru de a-I mulțumi, de a-I fi recunoscători.
Am ajuns aici tocmai pentru că avem conștiința că fărâma de credință a fiecăruia dintre noi ne aduce cu un pas mai aproape de clienții noștri, de colaboratori, de visul comun care ne ține împreună zi de zi.