Cu ea a „început” FideliaCasa și numele ei va fi cu certitudine legat de al companiei pentru totdeauna. Nu ai cum să nu o îndrăgești pentru că este un OM extrem de pozitiv și plin de optimism. Dăruiește necondiționat, se
Provocări, socializare și multă voie bună! Așa putem descrie ziua de sâmbătă, când cu ocazia împlinirii a 16 ani de imobiliare în Iași am organizat prima ediția Treasure Hunt FideliaCasa. Peste 50 de membri ai echipei noastre, din diverse departamente,
Astăzi Fidelia Casa împlinește 12 ani de când se află pe piața imobiliară ieșeană, o echipă energică care a performat an de an și a demonstrat că profesionalismul este singura rețetă pentru durabilitate! Am pregătit un moment deosebit prin intermediul
O altă privelişte deosebită o găsiţi în zona Bucium, zona a preluat numele colinei pe care se întinde şi care este considerată una dintre cele mai frumoase din Iaşi. O atmosferă liniştită, multă vegetaţie. Pe timp de vară, şi ceva
La mijlocul lunii decembrie, echipa Fidelia Casa a organizat un teambuilding la Pensiunea Floare de Colț din Gura Humorului. Timp de trei zile, am participat cu toți la o serie de exercitii indoor și outdoor. Împărțiți în cinci echipe, ne-am
În 2012, Fidelia Casa a împlinit 10 ani de activitate, o vârsta cu adevarat frumoasă. Au fost 10 ani de muncă intensă, de seriozitate, de perseverență și de servicii de calitate. Pentru a marca un deceniu de când Fidelia Casa
Nimic nu poate întrece magia sărbătorilor de iarnă. În ajun de Crăciun, echipa Fidelia Casa a fost vizitată de un grup de colindători. Alături de bradul frumos împodobit, am spus colinde și ne-am facut tradiționalele urări de Crăciun.
Este foarte important pentru o companie, pentru o echipă să-și creeze anumite tradiții, dar în același timp, să-ți păstreze dorința de autodepășire. Plecând de la aceste principii, echipa Fidelia Casa s-a întors la Agapia, cu gandul de a organiza un
În cadrul Fidelia Casa s-a organizat un concurs de vânzări, având ca premiu o excursie în Delta Dunării. După ce s-au stabilit căștigători, am pornit spre Deltă, spre Murighiol, mai exact. A fost un drum lung, însă, cand am ajuns
O mână de om, un suflet imens și un râs inconfundabil!
Cu ea a „început” FideliaCasa și numele ei va fi cu certitudine legat de al companiei pentru totdeauna. Nu ai cum să nu o îndrăgești pentru că este un OM extrem de pozitiv și plin de optimism. Dăruiește necondiționat, se
În căutarea marii comori – deznodământul
Provocări, socializare și multă voie bună! Așa putem descrie ziua de sâmbătă, când cu ocazia împlinirii a 16 ani de imobiliare în Iași am organizat prima ediția Treasure Hunt FideliaCasa. Peste 50 de membri ai echipei noastre, din diverse departamente,
Fidelia Casa împlinește 12 ani!
Astăzi Fidelia Casa împlinește 12 ani de când se află pe piața imobiliară ieșeană, o echipă energică care a performat an de an și a demonstrat că profesionalismul este singura rețetă pentru durabilitate! Am pregătit un moment deosebit prin intermediul
Fidelia de-a lungul timpului
Topul celor mai romantice panorame din Iași – Bucium (II)
O altă privelişte deosebită o găsiţi în zona Bucium, zona a preluat numele colinei pe care se întinde şi care este considerată una dintre cele mai frumoase din Iaşi. O atmosferă liniştită, multă vegetaţie. Pe timp de vară, şi ceva
Teambuilding Gura Humorului 2013
La mijlocul lunii decembrie, echipa Fidelia Casa a organizat un teambuilding la Pensiunea Floare de Colț din Gura Humorului. Timp de trei zile, am participat cu toți la o serie de exercitii indoor și outdoor. Împărțiți în cinci echipe, ne-am
Aniversare 10 ani, Cotu Morii
În 2012, Fidelia Casa a împlinit 10 ani de activitate, o vârsta cu adevarat frumoasă. Au fost 10 ani de muncă intensă, de seriozitate, de perseverență și de servicii de calitate. Pentru a marca un deceniu de când Fidelia Casa
Primire colindători 2009
Nimic nu poate întrece magia sărbătorilor de iarnă. În ajun de Crăciun, echipa Fidelia Casa a fost vizitată de un grup de colindători. Alături de bradul frumos împodobit, am spus colinde și ne-am facut tradiționalele urări de Crăciun.
Teambuilding Agapia 2009
Este foarte important pentru o companie, pentru o echipă să-și creeze anumite tradiții, dar în același timp, să-ți păstreze dorința de autodepășire. Plecând de la aceste principii, echipa Fidelia Casa s-a întors la Agapia, cu gandul de a organiza un
Delta Dunării, septembrie 2009