Majoritatea candidaţilor ce se prezintă la un interviu de recrutare răspund la întrebarea legată de aşteptările lor de la compania noastră: ”stabilitate”. Dar ce înseamnă oare acest termen într-o societate în care legile se schimbăde pe o zi pe alta
Sambata, 30 iulie 2016, Fidelia Casa a implinit 14 ani de activitate pe piata imobiliara din Iasi. Ziua festiva a inceput cu sfintirea sediului central dupa care au urmat pe rand fiecare dintre celelalte birouri Fidelia Casa: Pacurari, Alexandru, Tatarasi
Trec anii și nu știm cum, pentru că în vâltoarea care ne cuprinde, ”alergăm” zi de zi să ne îndeplinim obiective, visuri … Îmi dau seama că totuși, timpul trece peste noi, peste chipurile noastre care devin mai ”mature” dar
Stimați clienți, FideliaCasa, cea mai mare companie imobiliară ieșeană, a construit în 14 ani un brand, având un set de valori pe care le-a respectat. Una dintre aceste valori este ÎNCREDEREA. Avem încredere în clienții și colaboratorii noștri iar aceștia
Maine, 13 mai va intra in vigoare una dintre cele mai controversate legi cu caracter financiar aparute dupa Revolutie. E vorba de celebra Lege a Darii In Plata (DIP), care a nemultumit nu doar bancile, ci si institutiile internationale (FMI,
Toți clienții companiei care vor lua decizia de a vinde/cumpăra o proprietate în perioada 1-31 mai 2016 vor intra automat în campania ”FideliaCasa te invită la teatru”. În momentul semnării antecontractului de vânzare, clienții FideliaCasa vor primi un voucher pentru
Modificările vizează evaluarea bonității solicitantului de credit pentru bunuri imobile rezidențiale. BNR arată că modificările vor restrânge clientela eligibilă pentru creditele ipotecare, potrivit Economica.net. Practic, regulamentul 17/2012 se referă la condițiile în care o bancă poate oferi credite, cui și
Vă doriți o carieră în domeniul imobiliar? Visați să vă deschideți propria afacere însă nu dispuneți de suficienți bani? V-ar plăcea să lucrați într-o echipă competitivă și profesionistă și să aveți în spate un brand puternic care să vă susțină
Pe o piață în care intermedierea imobiliară este ”la putere”, FideliaCasa încearcă să implementeze un sistem de lucru mai rar întâlnit în România, dar pe care multe țări dezvoltate economic îl practică: Reprezentarea Exclusivă. Agent imobiliar și trainer ”Top Agent”,
Piaţa imobiliară din România a devenit în ultimii ani extrem de atractivă atât pentru clienţii dornici să se mute la o casă nouă, cât şi pentru cei care vor să facă investiţii profitabile. Toate analizele economice arată că anul 2015