Cum se vând casele și apartamentele în funcție de preț

fidelia-casa-iasi-Cum-se-vând-casele-și-apartamentele-în-funcție-de-prețAnul 2015 a fost caracterizat de majoritatea jucătorilor din piața de imobiliare drept cel în care s-a produs revenirea pieței imobiliare și s-a înregistrat o creștere spectaculoasă. Cererea crescută a determinat și o creștere a prețurilor de tranzacționare. Conform indicelui imobiliare.ro care calculează prețul mediu pentru apartamentele scoase la vânzare la nivel național, în primele nouă luni ale anului prețurile au crescut cu peste opt procente, de la 891 euro/metru pătrat în decembrie 2014, până la 964 euro/mp la finalul lunii trecute.

Cele mai vândute locuințe sunt cele până în 80.000 euro

Chiar dacă oferta de locuințe a fost diversificată mult în acest an, cele mai tranzacționate au rămas însă proprietățile cu preţuri cuprinse între 30.000 şi 80.000 de euro, datorită accesului la programul Prima Casă. Potrivit celor mai recente date publicate de Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii, activitatea de creditare prin intermediul programului guvernamental a consemnat o creștere de circa 40% în primele șase luni din 2015.

Se cumpără iarăși din stadiul de proiect

O noutate a acestui an este faptul că imobiliarele au recăpătat încrederea clienților care se arată din nou dispuși să cumpere case și apartamente încă din stadiul de proiect dacă dezvoltatorul și proiectul rezidențial se bucură de un bun renume. Astfel, și motivați de faptul că deseori beneficiază de discounturi generoase, clienții cumpără proprietăți și așteaptă uneori chiar și un an până la finalizare.

Apetitul pentru lux rămâne temperat

Pentru proprietarii de locuințe mai scumpe de 80.000 de euro, contextul de piață este însă semnificativ diferit. Pe segmentul cuprins între 85.000 și 150.000 de euro, numărul ofertelor noi a fost în acest an foarte mic, gradul de absorbţie al acestora fiind de asemenea redus – situație ce se explică prin lipsa unor soluții facile de finanțare pe acest segment.

Piața rezidenţială de lux, cu locuinţe de peste 150.000 de euro, a fost caracterizată de o relativă stabilitate în acest an. Asta pentru că acest gen de proprietăți se cumpără, de regulă, din fondurile proprii ale cumpărătorilor și, eventual, printr-o cotă redusă de finanţare. În general vorbind însă, cererea pe acest segment este mai redusă comparativ cu oferta. Totodată, procentul clienților străini a crescut ușor, spre 20%, majoritatea acestora fiind investitori.

Cea mai variată ofertă de locuințe din Iași o găsiți doar la FideliaCasa

Cu o echipă de pestre 50 de agenți, birou de consultanță de credite și cel mai bun departament juridic specializat pe imobiliare, FideliaCasa este compania imobiliară care are în portofoliu cea mai variată ofertă de case și apartamente din Iași. Peste 2200 de proprietăți pentru toate gusturile și adaptate oricăror bugete sunt listate pe site-ul fideliacasa.ro. De asemenea, pe fidelia-rezidential.ro găsiți într-un singur loc toate proiectele imobiliare noi din Iași. Sute de apartamente și zeci de dezvoltatori vă așteaptă cu zeci de modele de apartamente nou construite. Iar pentru achiziția unui apartament nou prin FideliaCasa, comisionul de agenție este zero.