Iașul – locul șase în țară privind volumul construcțiilor în prima jumătate a anului

fidelia-casa-iasi-Iașul-locul-șase-în-țară-privind-volumul-construcțiilor-în-prima-jumătate-a-anuluiFață de prima jumătate a anului trecut, volumul construcțiilor noi la nivel național a crescut cu peste zece procente, arătând un avânt important al pieței imobiliare. Zeci de proiecte rezidențiale și case individuale au crescut în acest an pe fondul cererii crescute de locuințe, a ieftinirii creditelor și a programului guvernamental Prima Casă care permite celor care vor să-și cumpere o casă să facă acest lucru cu un avans de doar cinci la sută din valoarea imobilului.

Peste 200.000 metri pătrați construiți în Iași

Datele furnizate de Institutul Național de Statistică (INS) arată că, în primele șase luni ale lui 2015, la nivel național au fost autorizați aproape 4,4 milioane de metri pătrați de construcții rezidențiale. În top conduce județul Ilfov, urmat de București și Cluj. Iașul se situează pe locul șase la nivel național, după Timișoara și Suceava, în capitala Moldovei fiind acordate autorizații de construire pentru 212.536 metri pătrați. Este vorba despre construcții cu destinație de locuință comună sau colectivă, cu alte cuvinte, blocuri sau case.

Oferte de apartamente noi, cu avantaje multiple, la FideliaCasa

A cumpăra o casă sau un apartament nou în Iași este o opțiune care câștigă din ce în ce mai mult teren. Un apartament nou este construit după standarde de construcții moderne, cu materiale de calitate iar amenajările interioare pot fi personalizate după gustul dumneavoastră. În Iași există sute de apartamente noi scoase la vânzare de către zeci de dezvoltatori. Este o aventură curajoasă încercarea celui care vrea să viziteze toate aceste ansambluri rezidențiale fără a beneficia de consiliere specializată din partea unui profesionist în imobiliare. Aceasta se traduce în multe zile pierdute și vizionarea unor proprietăți care nu prezintă interes. Puteți depăși însă toate aceste dificultăți apelând la FideliaCasa, cea mai mare companie imobiliară din Iași, care are un departament special creat clienților care doresc apartamente noi. Comisionul în cazul achiziției de apartamente noi este zero și beneficiați de toate serviciile celei mai serioase agenții ieșene. În plus, primiți ajutor la întocmirea dosarului de credit și primiți cardul FideliaClub care vă oferă discounturi generoase la achiziția de mobilier, materiale de bricolaj și amenajări interioare, servicii de mutări profesionale și chiar la restaurante din Iași sau la achiziția de autoturisme noi.