Primul credit Prima Casa 3

Nimic nu mai este uşor în zilele astea … nu ştim dacă criza a trecut sau mai durează. Încercăm să gândim pozitiv şi să ne urmărim visele. Şi majoritatea oamenilor visează să aibă un partener de viaţă, o casă şi… copii. În vremurile noastre, priorităţile sunt altele…înainte de a ne întemeia o familie, căutăm … “casa visurilor noastre”.

Mereu am fost alături de voi pentru a vă împlini acest vis! În anul 2003 eram prima companie imobiliară din Iaşi care semna cu Banca Comercială Română o convenţie de colaborare referitoare la consiliere şi promovare de servicii financiare de creditare. Acesta a fost începutul nostru, urmând apoi, în 2004, primul produs de consultanţă financiară la sediul propriu. În 2006, Fidelia Casa începe promovarea ideii de soluţie completă oferită de o agenţie imobiliară, prima din Iaşi care s-a implicat profesionist în colaborarea cu instituţiile bancare.  În urma experienţei acumulate şi a performanţelor obţinute, activitatea de consultanţă privind acordarea de credite a fost delimitată clar in anul 2008,  prin înfiinţarea Fidelia Credit, ca ramură separată şi prin lansarea pe piaţă a produsului propriu—ADN CREDIT ca certitudine şi dovadă a maturităţii la care s-a ajuns în domeniu. Cu ajutorul nostru, mulţi clienţi au fost scutiţi de plimbările de la o bancă la alta, de la un ghişeu la altul, reuşind să găsim cea mai bună soluţie financiară pentru achiziţionarea imobilului dorit.

Suntem mândri că în acest an, primul dosar “Prima Casa 3” aprobat, pe ţară, la Banca Comercială Română este al unui client Fidelia Casa! Să fie într-un ceas bun!