Creștere spectaculoasă a interesului pentru terenuri la Iași

teren-de-vanzare-iasiTot mai mulți ieșeni vor să-și facă o casă în viitorul apropiat sau intenționează să-și achiziționeze un teren pretabil construcțiilor. Acest lucru rezultă dintr-o analiză a tendințelor actuale ale pieții de real estate realizată de către portalul imobiliare.ro. Această tendință a fost remarcată și la nivel național unde s-a înregistrat o creștere remarcabilă a căutărilor de terenuri bune pentru construcții. Analiza menționată mai arată că prețurile la terenuri au rămas relativ stabile deși tendința actuală arată o viitoare creștere. Portalul de imobiliare a analizat tendințele în șase mari aglomerări urbane care include, alături de București, Iașul, Clujul, Timișoara, Brașovul și Constanța.

Iașul este campion la nivel național

Față de primăvara anului 2014, orașul nostru conduce detașat topul național, în privința celor care caută un teren pretabil la construcții. Astfel, în doar un an, volumul căutărilor pentru astfel de proprietăți a crescut cu 183 %, arată imobiliare.ro. Diferența este mare față de căutările din celelalte zone ale țării, la București înregistrându-se o creștere de 79%, la Cluj 61%, la Constanța 57 de procente, Timișoara 56, în timp ce Brașovul este în coada clasamentului cu o creștere a interesului de doar 18%. Cu toate că interesul manifestat de ieșeni este destul de mare, prețul terenurilor din Iași a rămas constant, variația de creștere fiind de doar un procent. În restul țării, pretențiile proprietarilor de terenuri au crescut constant în ultimul an. Analiștii imobiliari susțin că interesul crescut la ieșenilor pentru loturi de case va genera scumpiri în viitorul apropiat.

Sute de terenuri în portofoliul Fidelia Casa

catalin-lupu-iasiCea mai mare agenție imobiliară din Iași, Fidelia Casa, are în portofoliu sute de oferte puse la dispoziția ieșenilor interesați să-și achiziționeze un teren pentru construcții. Prețurile variază în funcție de poziționarea loturilor și de accesul la utilități.

”Avem la ora actuală cea mai bună și cea mai completă ofertă de terenuri din Iași. Printre factorii care influențează prețul sunt poziționarea terenurilor, sistematizarea și accesul la utilități, astfel că terenurile aflate în intravilanul municipiului Iași, în zone rezidențiale consacrate, ajung să fie și de zece ori mai scumpe decât terenurile situate la mai mulți kilometri de oraș.

În ultima perioadă, putem remarca nu doar un interes mai crescut al clienților pentru achiziția de terenuri, dar și o tendință de creștere a preturilor, pretențiile proprietarilor fiind influențate de creșterea prețurilor”, susține Cătălin Lupu, din cadrul departamentului case, vile și terenuri.