Vești noi despre piața imobiliară: tendințe de cumpărare și preferințe

fidelia-casa-iasi-Vesti-noi-despre-piata-imobiliara-tendinte-de-cumparare-si-preferinteVești bune pentru cei implicați în piața imobiliară. O analiză realizată de portalul de real estate imobiliare.ro arată nu doar faptul că piața rezidențială a ieșit definitiv din criză, dar și faptul că în 2015 a fost depășit anul 2008, considerat de maxim potențial în imobiliare. Interesant este faptul că recesiunea economică din anii trecuți a redus foarte mult prețul imobiliarelor iar creșterea din ultimii doi ani n-a condus și la un boom al prețurilor. Un apartament nou costă în prezent, în medie, 1155 euro/metru pătrat în timp ce în 2008 media se situa la valoarea de 2500 euro/mp.

Care sunt tendințele de cumpărare?

Conform aceleași analize, jumătate dintre românii cu o nevoie imobiliară vor să cumpere. Potrivit imobiliare.ro, aproape 36% din populația urbană de peste 25 ani din șase mari orașe ale țării (București, Brașov, Cluj-Napoca, Timișoara, Constanța și Iași) are sau a avut o nevoie imobiliară activă într-un interval de șase luni. Mai mult de jumătate dintre respondenți, respectiv o pondere de 52% din total, au menționat nevoia de a cumpăra o proprietate, în vreme ce diferența de 48% este divizată între cei interesați să închirieze sau să vândă. Principalul criteriu de achiziție a unei locuințe rămâne prețul (pentru 75% dintre potențialii cumpărători), urmat de zonă (în proporție de 57%) și confort (pentru 37%). Pe de altă parte, vechimea imobilului este un criteriu decisiv pentru 24% dintre respondenți.

Cele mai dorite sunt apartamentele cu 2 și 3 camere

Din aceeași analiză reiese că românii sunt interesați să achiziționeze apartamente cu două și trei camere. Pe segmentul blocurilor vechi, aproximativ 46 la sută dintre cumpărători sunt interesați de un apartament cu două camere, în timp ce doar 36 la sută optează pentru trei camere iar mai puțin de zece procente doresc garsoniere sau apartamente cu patru sau cinci camere. Tendința se păstrează și în cazul apartamentelor situate în blocurile noi unde 43% dintre cumpărători caută locuințe bicamerale, 35% cu trei camere, 13% garsoniere și aproape zece procente unități cu patru sau mai multe camere.

Servicii imobiliare complete la FideliaCasa

Indiferent de nevoia dumneavoastră imobiliară, fie că sunteți vânzător, fie doriți să cumpărați o locuință, la FideliaCasa primiți întreg suportul de care aveți nevoie. Cea mai mare agenție imobiliară din Iași oferă servicii complete de servicii imobiliare. Dacă sunteți cumpărător, la FideliaCasa găsiți cea mai bogată ofertă de locuințe listate la vânzare, peste 2500 de repere, iar zeci de agenți profesioniști vă stau la dispoziție cu sfaturi ca să faceți alegerea perfectă. Iar dacă doriți să achiziționați un apartament prin credit, departamentul de consultanță credite de la FideliaCasa vă ajută să găsiți oferta cea mai avantajoasă și să întocmiți fără bătăi de cap dosarul de creditare. De asemenea, dacă sunteți vânzător, la FideliaCasa vă așteaptă cinci birouri care să vă promoveze oferta astfel încât să găsiți cumpărător în timp record.