Bilanțul celor 17 ani frumoși de Fidelia Casa!

ENT_9614

”Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul”, succes pe care noi l-am împărtășit sărbătorind sămbătă, 8 decembrie, la petrecerea de sfârșit de an într-un cadru elegant și o locație inedită. Pentru o seară memorabilă Pleiada Boutique Hotel a devenit locul perfect pentru a trece în revistă realizările, bucuriile, dezamăgirile anului 2018, precum și aspirațiile pentru noul an.

Petrecerea a început evident cu o sesiune foto, imortalizând cele mai frumoase clipe și surprinzând cât mai multe frânturi remarcabile. După a urmat deschiderea festivității cu felicitări, urări de bine, prezentări și analize a tranzacțiilor din 2018 și, evident, perspectivele lui 2019. Și pentru că acolo unde este muncă, sunt și rezultate, cei mai buni dintre cei buni au fost premiați, ca mai apoi să urmeze o tombolă spectaculoasă, astfel încât fiecare a fost surprins cu un cadou special.

Atmosfera relaxantă a continuat cu o cină festivă, cu mult dans, cu multă distracție și voie bună pană în zori. A fost o seară ca între prieteni, o seară în care am petrecut timp prețios, am depănat amintiri, am cunoscut colegi noi și ne-am promis să fim mai buni, mai profesioniști și mai uniți în obiective.

Mulțumim clienților, partenerilor și colaboratorilor noștri pentru fidelitate!

Vă dorim ca toate așteptările și speranțele să vi se materializeze, iar de sărbători simțiți-vă Acasă!