Apartamentele din centrul Iașului – cele mai căutate pentru investiții imobiliare
Aveți economii și nu mai sunteți mulțumit de randamentul pe care îl oferă dobânzile bancare? Poate este momentul să vă gândiți la o investiție imobiliară care oferă un profit net superior și, în același timp, vă securizează banii. Experții ieșeni în imobiliare susțin că cea mai bună zonă pentru investiții imobiliare este zona centrală a Iașului care garantează recuperarea integrală a investiției numai din chirie într-un interval de maxim zece ani.
Apartamentele de pe Bulevardul Ștefan cel Mare – cele mai vânate
Adriana Frâncu din cadrul companiei imobiliare Fidelia Casa se ocupă de mai mulți ani de tranzacțiile imobiliare din zona Centru-Copou. Aceasta susține că persoanele interesate să cumpere apartamente în Centrul Civic achiziționează proprietățile ca și investiție și mai puțin pentru a locui în ele. ”Peste 90 la sută dintre cei care vor proprietăți în Centru cumpără zona și nu apartamentul. Este vorba despre investiții imobiliare pentru că în timp îți recuperează banii din chirii. Cele mai căutate sunt apartamentele situate pe Bulevardul Ștefan cel Mare, lângă Cub. Aceste apartamente sunt exclusiviste, blocurile sunt contruite după 1990 iar spațiile pe care le oferă sunt generoase. În plus, aceste apartamente se scot foarte greu la vânzare și sunt vânate de către investitori deoarece se închiriază foarte bine”, precizează Adriana Frâncu.
Chirii de minim 400 sute de euro pe lună pentru apartamente în centrul Iașului
Consultantul Fidelia Casa explică și motivul pentru care apartamentele din Centru Civic sunt la mare căutare. ”Există mulți studenți străini care vor să închirieze apartamente situate central și care sunt aproape de universități. Cu toate acestea, nu doar studenții targhetează această zonă, ci și oameni de afaceri care vin frecvent în Iași și care vor să aibă un apartament al lor. Prețul chiriilor aduce venituri bune proprietarilor. Un apartament de două camere în Centrul Civic se închiriază cu 400-500 euro pe lună, unul cu trei camere poate ajunge la 600 de euro în timp ce un apartament mare, de patru camere și care este amenajat modern poate aduce chirie lunară de aproximativ 800 euro pentru cele cu finisaje de lux”, a adăugat Adriana Frâncu.
După cum a mai spus reprezentantul Fidelia Casa, prețul pentru achiziția unui apartament în Centru variază de la 900 până la aproximativ 1100 euro pe metrul pătrat util. Cea mai bună ofertă existentă acum în portofoliul agenției ieșene este un apartament de 48 de metri pătrați situat pe Strada Sfântul Lazăr, exact lângă Palas Mall, renovat recent cu finisaje de excepție și care se vinde pentru doar 48.000 euro.