Felicitari FideliaCasa!
Seriozitatea celor peste 70 de angajați, respectul față de colaboratori, valorile sănătoase ale companiei și faptul că aici clientul a fost întotdeauna pe primul loc, toate acestea au adus agenția FideliaCasa în topul celor mai mari firme de imobiliare din România. Misiunea FideliaCasa a fost întotdeauna să ofere servicii imobiliare de calitate maximă clienților și să profesionalizeze meseria de agent imobiliar.
Locul 3 în Top Afaceri România
Serviciile oferite de către consultanții FideliaCasa au condus compania pe o poziție fruntașă în clasamentul național al companiilor imobiliare. Astfel, FideliaCasa s-a clasat pe locul 3 în clasamentul Top Afaceri România, conform bilanțurilor aferente anului 2014, intrând în clubul select al celor mai mari agenții imobiliare din România. FideliaCasa este cea mai mare companie de profil din Nord-Estul României și probabil una dintre cele mai mari cu capital privat românesc din țară.
Planuri mari pentru viitor
Investițiile masive în servicii de calitate, în dezvoltarea personală a angajaților sunt dublate la FideliaCasa de un plan de extindere a business-ului la nivel național. Pe lângă sistemul de franciză implementat de FideliaCasa, compania ieșeană are în vedere deschiderea primelor birouri proprii în capitală și marile orașe ale țării. Obiectivul agenției imobiliare este extinderea serviciilor la nivel național și atacarea titlului de cea mai mare companie imobiliară din România. Cristian Diaconu, managerul și fondatorul FideliaCasa, a mulțumit într-un mesaj tuturor clienților, colaboratorilor și angajaților companiei ieșene. Efortul, devotamentul și implicarea acestora au urcat FideliaCasa în topul celor mai apreciate agenții imobiliare din România.