Se schimbă piața imobiliară – cartierul Alexandru cel Bun ajunge din urmă Păcurari și Nicolina

fidelia-casa-iasi-alexandru-cel-bunAflată într-o dinamică continuă, piața imobiliară din Iași arată cu totul altfel față de acum câțiva ani. De pildă, cartiere de genul Alexandru, Galata sau Dacia erau privite cu suspiciune de clienți aflați în căutarea unui apartament de vânzare. Prețurile accesibile și creșterea naturală a zonei prin venirea marilor lanțuri de supermarketuri și dezvoltarea infrastructurii au făcut ca zona Alexandru cel Bun să devină astăzi o zonă foarte vânată de către tineri. O analiză a zonei ne face Loredana Acasandrei, managerul Fidelia Casa, agenția Alexandru cel Bun.

Care sunt prețurile în Alexandru, Dacia și Galata

Fidelia-casa-iasi-Loredana-AcasandreiProfesioniștii din Fidelia susțin că, în prezent, nu există diferențe semnificative de preț față de zone consacrate precum Păcurari sau Nicolina. ”Dacă acum zece ani mutam greu clienți către zona Alexandru, Galata sau Dacia, în prezent aceste zone concurează cu succes Păcurari sau Nicolina, atât la nivelul prețurilor, cât și la confortul și accesibilitatea oferită locuitorilor. Am remarcat că oamenii nu mai cumpără după zona unde este situat apartamentul, ci după suprafața oferită și anul de construcție”, spune Loredana Acasandrei, office manager la biroul FideliaCasa Alexandru, care lucrează de 13 ani în imobiliare doar pe zona Alexandru cel Bun.

Care sunt însă prețurile pentru o garsonieră sau apartament în această zonă? O analiză o face tot reprezentantul Fidelia Casa. Astfel, o garsonieră de aproximativ 24 de metri pătrați costă între 18 și 24.000 euro în funcție de îmbunătățirile pe care la are. De asemenea, un apartament cu două camere pornește de mai puțin de 30.000 euro pentru unul nedecomandat și urcă până la prețul de 40.000 euro în Dacia și 45.000 Euro în Alexandru pentru un apartament confort I. În cazul apartamentelor cu trei camere, prețurile pornesc de la 33-38.000 euro pentru cele nedecomandate și ajung spre 60.000 euro pentru un apartament confort sporit în Alexandru. Dacă vă orientați spre un apartament cu patru camere situat în zona Alexandru-Țigarete ale căror suprafețe sunt de aproximativ 100 de metri pătrați, atunci trebuie să scoateți din buzunar între 60 și 70.000 euro.

De ce să alegem zona Alexandru

Investițiile realizate în ultimii ani în infrastructura Iașului au avut ca prioritate tocmai cartierul Alexandru cel Bun și zonele adiacente. Bulevarde largi, cu trei benzi pe sens, reabilitarea albiei râului Bahlui și, mai nou, pasajul Octav Băncilă care va face legătura rapidă cu Păcurari sunt argumente care plasează zona Alexandru cel Bun în topul celor mai accesibile cartiere ale Iașului. Mai mult, zona este apreciată de tineri. ”Aici avem cea mai bună piața din oraș, avem foarte multe supermarketuri, grădinițe, școli și licee. Alexandru cel Bun s-a transformat într-o zonă cu potențial foarte mare și în plus este un cartier vesel, plin de copii, plin de viață și extrem de prietenos cu locatarii săi”, mai spune Loredana Acasandrei, office manager la biroul FideliaCasa Alexandru.

4 ani de agentie! La multi ani!

Agentia Fidelia Casa Alexandru tocmai a împlinit zilele trecute 4 ani de existență! La mulți ani! La cât mai multe tranzacții! La cât mai mulți clienți mulțumiți!