Care e mai avantajos: creditul în lei sau în euro?

fidelia-casa-iasi-Care-e-mai-avantajos-creditul-în-lei-sau-în-euroAvând în vedere că majoritatea vânzătorilor de imobile stabilesc prețurile de vânzare în euro, există o dilemă privind moneda în care un cumpărător se va împrumuta de la bancă. Experiența din anii trecuți în care moneda europeană dar și alte monede, precum francul elvețian, au avut fluctuații de curs foarte mari i-a făcut pe clienții români să fie mult mai prudenți când contractează un credit. Majoritatea au ales să se împrumute în moneda în care sunt plătiți, adică în lei. La creșterea creditării în moneda națională a contribuit și ieftinirea creditelor în lei care au ajuns în prezent cele mai avantajoase.

Astfel, creditele de locuinţe în lei sunt mai ieftine decât cele în euro. Dobânzile medii pentru creditele în lei sunt de 4,13%, iar pentru cele în euro de 4,85%. În ultimii 5 ani, creditele în euro s-au ieftinit şi ele, însă nu la fel de mult ca cele în lei. Dobânzile medii pentru creditele în euro au scăzut de la 6,15% la 4,85%, dar cele în lei s-au înjumătăţit, de la 9-10% până la 4-4,5%.

BNR pregătește măsuri pentru restriționarea creditării

Pe de altă parte, ieșenii care vor să contracteze un credit imobiliar ar trebui să se grăbească. Aceasta deoarece BNR ar putea pregăti măsuri pentru restricţionarea creditării pentru persoanele fizice. În ultimii 2 ani, creditele acordate populaţiei au crescut cu 20%, iar un eventual avans până la 30% ar putea cauza probleme. “Creditul în lei pentru populaţie este singura porţiune care creşte semnificativ începând din 2013, cu 20% în acest interval de timp. Este nevoie că această creştere să fie monitorizată cum se cuvine de bănci şi de noi şi pot să vă spun că, în ceea ce priveşte Banca Naţională, analizăm măsura în care este nevoie, este util, este oportun să intervenim în acest proces cu noi instrumente macroprudențiale, în vederea evitării repetării unui boom, a unei fericiri maxime, cum a fost până în 2008, dar care probabil nu se va repeta, pentru că atunci, încă în etapă post-comunistă, nu cunoscusem ce înseamnă recesiune”, a declarat Eugen Rădulescu, Directorul Direcţiei Stabilitate Financiară din BNR. Programul Prima Casă este motivul pentru accelerarea creditării în România, datorită avansului foarte mic solicitat şi a costurilor reduse.

La FideliaCasa cumperi un apartament sau o casă și te ajutăm cu dosarul de credit

Cea mai mare și mai puternică compania imobiliară din Iași are un departament special creat pentru ieșenii care vor să cumpere o proprietate apelând fie la un credit Prima Casă, fie la unul ipotecar. Pe lângă faptul că la FideliaCasa găsiți cea mai bogată ofertă din Iași la case și apartamente disponibile la vânzare, scăpați și de grija întocmirii dosarului de credit, fapt care presupune zile pierdute și o birocrație uneori excesivă. De acest lucru se va ocupa Departamentul Creditare din cadrul companiei imobiliare ieșene care vă ajută și să identificați creditul cel mai bun pentru dumneavoastră din punctul de vedere al dobânzii și al celorlalte costuri aferente.