O gură de aer pentru clienții FideliaCasa
CAR pentru cei cu datorii la întreținere
Clienții FideliaCasa pot contracta un împrumut de maxim 20.000 lei de la CAR ”Un pas în viață” pentru a-și achita, înainte de vânzare, datoriile la întreținere sau cele înscrise în Cartea Funciară.
Doriți să vindeți apartamentul dar nu puteți din cauza datoriilor la întreținere sau obligațiilor înscrise în Cartea Funciară? Dacă faceți tranzacția imobiliară prin FideliaCasa, problemele dumneavoastră au acum rezolvare. Casa de Ajutor Reciproc (CAR) ”Un pas în viață” s-a constituit pentru a acorda împrumuturi și a susține financiar persoanele aflate în tranzacții intermediate de către FideliaCasa. Este vorba despre persoanele aflate în dificultatea de a-și achita datoriile către asociațiile de locatari, sau au sulte și privilegii înscrise în Cartea Funciară care trebuiesc achitate până la vânzare sau până la depunerea dosarului la băncile finanțatoare. Cu alte cuvinte, dacă vă vindeți proprietatea și aveți nevoie de bani pentru a vă achita datoriile înainte de semnarea actelor, puteți contracta un împrumut și veți restitui banii atunci când veți încasa contravaloarea apartamentului.
Cum se poate obține un împrumut
CAR ”Un pas în viață” are în prezent două tipuri de împrumut. Împrumutul tradițional se adresează persoanelor care au o vechime de cel puțin șase luni în Asociație, timp în care au cotizat la fondul social. În cadrul acestui tip de împrumut, valoarea creditului poate fi de maxim șase ori fondul social acumulat.
Al doilea tip de împrumut este cel de urgență, care se acordă membrilor nou admiși în Asociație, după 48 de ore de la înscriere și plata cotizației sau după o zi de la depunerea fondului social dacă sunt îndeplinite anumite condiții.
Care sunt condițiile acordării împrumutului
Pentru a putea lua un împrumut de la noul CAR, persoanele trebuie să aibă domiciliul sau locul de muncă în Iași și să obțină venituri salariale sau din pensie. Valoarea maximă a împrumutului este de 20.000 lei iar termenul de restituire este de 30-60 de zile calendaristice, în timp ce taxa unică de înscriere este de 300 lei, nerambursabili.
Taxele de cotizație se achită anticipat pe șase luni dacă suma solicitată este în valoare de 10.000 lei, respectiv anticipat pe 12 luni în condițiile unui împrumut de maxim 20.000 lei. Împrumuturile se acordă doar în lei iar dobânda este de 12%, aplicată la suma acordată. Clienții FideliaCasa vor primi consultanță juridică și financiară gratuită iar acordarea împrumutului de la CAR se face cu un minim de documente (adeverință de venit și copie după Cartea de Identitate).