Ți-ai vândut apartamentul? Poți recupera fondul de rulment de la fosta asociație
Puține dintre persoanele care îți vând apartamentele sau care sunt pe punctul de a o face știu că pot cere fostei asociații de proprietari restituirea fondului de rulment. Conform Legii nr. 230/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari, toți proprietarii sunt obligați că plătească lunar cote de contribuție la cheltuielile asociației. Printre acestea, găsim pe lista de întreținere fondul de reperații, fondul de rulment, fondul special și fondul de penalizări. Doar că legea prevede că sumele plătite pentru fondul de rulment pot fi restituite proprietarului atunci când acesta își vinde apartamentul. ”Este dreptul dumneavoastră, ca proprietar, să vă recuperați fondul de rulment, dar numai după ce vindeți apartamentul și asociația constată că nu aveți debite”, susține economistul Adrian Totolici, citat de site-ul www.avocatnet.ro.
Cum puteți recupera banii
Dacă îndepliniți criteriile menționate, atunci puteți face o cerere scrisă către asociația de proprietari prin care solicitați în baza normelor Legii 230/2007 restituirea acestei taxe. De asemenea, o altă modalitate este recuperarea taxei de rulment direct de la noul proprietar. În acest caz, trebuie să faceți o adresă către asociația de proprietari prin care solicitați ca suma plătită de către dumneavoastră să rămână în evidența asociației ca fond de rulment al noului proprietar.
Fondul de rulment este un fond de rulaj lunar care se calculează în mod estimativ de către asociațiile de propritari și este cel puțin egală cu suma necesară acoperirii propriilor contribuții lunare la cheltuielile asociației. De regulă, acesta este încasat în avans de la proprietari.
Consultanță gratuită pentru clienții Fidelia Casa
Compania imobiliară cu cea mai mare cotă de piață din Iași, Fidelia Casa, pune la dispoziția clienților săi, indiferent că îți cumpără sau vând apartamentul apelând la serviciile sale, servicii de consultanță absolut necesare oricărei etape privind tranzacționarea unei proprietăți. Veți afla de la juriştii noștri și consultanții noștri imobiliari drepturile și obligațiile ce vă revin atunci când când sunteți parte a unui proces de vânzare-cumpărare.