Vești bune pe piața clădirilor de birouri din Iași

fidelia-casa-iasi-Vesti-bune-pe-piata-cladirilor-de-birouri-din-IasiIașul devine pe an ce trece un centru regional puternic, tot mai multe companii internaționale alegând să-și mute birourile și operațiunile în capitala Moldovei. Acest lucru se reflectă în creșterea cererii și a ofertei de spații destinate birourilor, iar dezvoltatorii construiesc în continuare noi clădiri de birouri. Conform unei analize realizate de portalul business wall-street.ro, în Iași se vor livra în 2015 nu mai puțin de 36.000 metri pătrați de birouri în construcții nou ridicate. Astfel, Iașul va ocupa primul loc, alături de Cluj, cu cea mai mare suprafață de birouri dată în folosință în acest an. De asemenea, și anul 2014 a fost unul pozitiv pe această piață, suprafața închiriabilă crescând cu 10 procente față de 2013.

Spațiile de birouri ocupate aproape în totalitate

Deși numărul clădirilor destinate birourilor a crescut foarte mult, gradul de neocupare al acestora este nesemnificativ. În Iași de pildă, doar 7 % dintre birourile de închiriat încă nu au locatari. Același grad de neocupare este și la Cluj, în timp ce la Timișoara doar 5% dintre spații nu au încă chiriași, iar la Brașov procentul se ridică la 10%.

Potrivit studiului wall-street.ro, cea mai mare piață de birouri din afara Capitalei este municipiul Cluj unde se află 186.000 metri pătrați de birouri moderne, urmată de Iași cu 124.500 metri pătrați.

Nivelul chiriilor pentru spațiile de clasă A se încadrează în intervalul 13-15 euro/metru pătrat în Iași și Cluj, între 12 și 14 euro în Timișoara și 11-12 euro pentru Brașov.

Cele mai bune oferte de birouri la Fidelia Casa

Dacă sunteți interesat să vă deschideți un birou în Iași sau aveți nevoie de un spațiu pentru desfășurarea unei activități comerciale sau industriale, atunci aveți în Fidelia Casa un partener de nădejde. Zeci de oferte de spații de închiriat să găsesc în portofoliul Fidelia Casa, cea mai mare companie imobiliară din Iași. Consultanții imobiliari de la Fidelia vă vor ajuta să găsiți spațiul dorit fără să pierdeți zile întregi căutând oferte care nu corespund criteriilor dumneavoastră de zonă, accesibilitate sau preț.